Posts

Showing posts from August, 2008

TRAFICUL DIN BEIRUT

Ce-ar face ăştia oare dacă ar ajunge pe Podul Grant şi ar face până în Crângaşi 45 de minute? Cică a fost blocaj în trafic. Am stat la prima coadă 5 minute şi apoi încă 5 minute şi apoi am mers întins. Ăsta e traficul "nasol" de la Beirut, cum se laud[ ei, că ar fi cel mai hotic din lume. E adevărat că se bagă unii peste alţii. Dar îşi dau prioritate. Un libanez nu înjură o femeie la volan şi nu se enervează când un camion se pune de-a curmezişul şoselei. Nu încearcă să se bage în faţă dacă e ultimul de la coadă. Tocmai de aia merg lucurirle aşa de repede. Părerea mea.

Dânsul este Hussein, 23 de ani, voluntar la Crucea Roşie şi de săptămâna viitare bursier în Franţa. E inginer civil şi pleacă să îşi facă masterul. Şi e mândru nevoie mare. Am picat pe capul lui pentru că vorbeşte engleza mai bine decât ceilalţi. Dar dacă şeful zice să plimbe jurnaliştii români prin Dahie, atunci cu plăcere, nu?

CRUCEA ROŞIE LIBANEZĂ

Image
A doua vizită la Crucea Roşie Libaneză. A doua zi în Dahie. Filmarea reuşită, dar doar ilustraţie. Azi i-am convins să filmez în maşini şi echipamentul. N-a văzut ambulanţa din România cu ce se joacă aceşti copii voluntari prin fortăreaţa Hezbollah. Maşinile nu sunt extraordinare pe dinafară. Dar sunt foarte dotate pe dinăuntru.

Doar că asta a fost tot, ilustraţie. Am făcut şi eu cunoştinţă cu acel libanez "mâine". De o săptămână îmi spun că "mâine avem aprobabrea să filmăm în misiune". Aşa s-a întâmplat şi ieri după-amiază. A trebuit să opresc camera pentru că secretara de la centru a uitat să trimită faxul cu aprobarea la băieţii din Dahieh.

Cel puţin s-au obişnuit cu mine acolo. Fetele deja vor să mă scoată în oraş la shopping şi să-mi fie profesoare de arabă. Băieţii şi-au deschis laptopurile ca să-mi arate ce fapte de vitejie au făcut ei pe vremea războiului din 2006. Şi jos pălăria în faţa acestor copii. Că sunt toţi nişte copii. La 20 de ani scoteau morţii de…

COLEGUL DAN STANCU ÎN LIBAN

Image
Era în 2006. L-am dat şi la televizor. Colegul Dan Stancu e corespondentul din Grecia, iar acum e în vacanţa la Craiova. Dar mi-a trimis ieri pozele astea şi l-am avertizat că le pun pe net. Ziceţi şi voi, nu e simpatic?



O VIAŢĂ IROSITĂ

Image
Deci, cum vă spuneam ieri, un elicopter al armatei a fost atacat ieri într-un sat aflat la 20 de kilometri de graniţa cu Israelul. Băiatul ăsta a murit. Doliu naţional. Achete peste anchete. Guvernul face anchetă, Hezbollahul face anchetă, cred că şi tuşa Hala din sat face ancheta ei.
Dar nimeni din presa libaneză nu ştie exact ce şi cum s-a întâmplat. Tot ce văd prin toate ziarele şi site-urile lor sunt “conflicting reports”. Şi nici nu se chinuie nimeni prea mult să afle adevărul. (Mă gândesc că la noi, în România, am fi avut de mult o conferinţa de presă trasmisă în direct pe toate canalele de tv. Aici informaţiile sunt pe surse, ca la colegul Iosif Buble. Iar sursele, din câte mi-a mărturisit un amic fotoreporter la un ziar destul de măricel aici, sunt şoferii demnitarilor care se întâlnesc cu şoferii de la redacţiile ziarelor. De aceea, în cazul unui atentat, e o nebunie de cifre. Întâi e măcel, apoi 2-3 morşi şi în cele din urmă afli că a fost un asasinat şi că a murit do…

HEZBOLLAH LAND, PRIMA EXCURSIE ÎN DAHIEH

Image
Am ajuns pe la 4 după amiază. Traficul blocat. Prima data când am stat într-un blocaj în trafic în Liban. Şi totuşi, n-am văzut pe nimeni înjurând, agitându-se sau făcând mişcări bruşte să ia faţa altuia. E uşor să-şi dai seama când intri în Dahieh. Întâi e o groapă uriaşă, apoi sediul Al Manar, televiziunea Hezbollahului şi apoi un lung şir de blocuri noi nouţe care alternează cu o clădire ciuruită, încă nerenovată.

Ghidul meu, Hussain, un băiat de 23 de ani, voluntar la centrul Crucii Roşii Libaneze din Mreije, un cartier mic din Dahieh, e un mare susţinător al Rezistenţei. Încearcă să mă convingă de două săptmâni că Libanul nu e cum se vede la CNN. E de la 15 ani voluntar la Crucea Roşie şi în multe privinţe e mai în vârstă decât mine. A trecut prin războiul din 2006, a fost în sudul Libanului. pentru că era prea tânăr să scoată cadavre de sub dărmături, a trebuit să scoată bătrânii şi femeile din zonele bombardate. Îmi povesteşte mândru că s-a născut la Bint Jbeil, unul dintre sa…

RĂZBOIUL CA MOD DE VIAŢĂ

Nişte amărâţi din Sudul Libanului s-au trezit azi dimineaţă cu gândul să schimbe lumea. Au pus mâna pe puşcă şi au crezut că fac o gaură în cer. Dar de fapt au găurit un elicopter al armatei libaneze care survola un sat aflat la 20 de kilometri de graniţa cu Israelul. Un soldat mort şi 3 răniţi. Nimeni nu ştie cine a tras. Probabil nu-i vor găsi niciodată.
Dar libanezii sunt furioşi. Au o mare simpatie pentru soldaţi. Au chiar clipuri publicitare în onoarea soldaţilor libanezi. Nu ar fi făcut un mare caz dacă s-ar fi împuşcat Future Movement cu Hezbollahul. Dar soldaţii sunt ai lor, ai tuturor.



Tot azi armata israeliană a survolat probabil a 700-a oară luna asta spaţiul aerian al Libanului. Statistica aparţine UNIFIL, nu libanezilor. Şi totuşi, israelienilor nu li se întâmplă nimic pentru violează acea rezoluţie ONU.

DIN NOU LA MUNCĂ

M-am trezit azi cu un mare chef de muncă. M-am jucat prin casă cu trepiedul şi camera. Porcăria de trepied e nouă şi ieftină şi scârţie într-o parte. Trebuie să am grijă la panoramări.
Am trimis un mail la Centrul de Informare UNIFIL de la Naqoura

Şi mă pregătesc de filmarea de la Crucea Roşie Libaneză. Sper să nu se uite ciudat la camera mea mică şi neprofesională. Scuza ar fi că o cameră mare ar fi mai greu de cărat şi mai greu de protejata şi bla bla bla. Cam asta le spun celor care strâmbă din nas. Oricum, pe trepied arată ceva mai puţin penibil. Să vedem ce iese.

Aşadar vă spun diseară ce a ieşit în misiune cu Lebanese Red Cross.

AMBASADA ROMÂNIEI LA BEIRUT

Image
Ambasada României e un bloc imens în districtul Baabda, Rue du Palais Presidentiel. Chiar foarte aproape de Preşedinţia libaneză. E cel mai păzit cartier din Beirut. De fapt Baabda e un oraş, dar e greu să-ţi dai seama când se termină Beirutul şi începe Baabda. Aici sunt toate instituţiile libaneze. Poate nu la fel de bine păzit ca şi Dahyieh, cartierul general al Hezbollahului. De fapt sunt chiar vecine. Uneori, gloanţele trase de bucurie de entuziaştii din Dahyieh după vreun discurs al lui Hassan Nasrallah găuresc maşina prim-secretarului Ambasadei. Omul mi-a povestit cu un zâmbet amar cum a îngheţat când a văzut gaura în acoperişul maşinii. Entuziaştii Rezistenţei libaneze trag spre munte, ca să nu rănească pe nimeni în cartier. Sau spre mare, în funcţie de locaţie şi cum e mai la îndemână. Iar pe munte e ambasada.

Sau cum a stat la plajă pe prosop, cu soţia şi copilul, o zi ntreagă alături de un grup de indivizi paşnici. Apoi, pe la 6, Michel Suleiman a fost ales preşedinte de Parl…

BUNĂ DIMINEAŢA, BEIRUT

Image
Azi va fi frumos. Am un feeling. Ziua a început fără obişnuita pană de curent care aici ţine 3 ore în cap. Zilnic. O să ia curentul mai după amiază când eu voi fi pe coclauri pe la Byblos. Încă sunt nesigură dacă să iau taxiul sau autobuzul. Am mers cu autobuzul acum o săptămână, hotărâtă să trăiesc "the Lebanese way". O experienţă greu de uitat. Rata de la bunica de la ţara e lux. Sigur, mirosul de găină udă pusă într-o sacoşă de rafie nu există aici. Dar orşicum.

Libanezii nu au tren, nu au autobuze în sensul clasic al cuvâtului. De metrou nu poate fi vorba. Libanezii au două feluri de transport în comun. Service - un taxi share a ride care claxonează mereu şi în care te înghesuieşti pe bancheta din spate cu alţi 2-3 călători transpiraţi ridicaţi de pe drum. Costă 2000 de lire, adică aproximativ un euro. Uneori, şoferul îţi ia tarif dublu pentru că i se pare destinaţia prea departe. De obicei, maşinile sunt stoarse, ucise, resuscitate şi scoase pe şosea. Mercedesuri vechi…

DOI ANI IN LIBAN

Uite că se întâmplă. Sunt de 10 zile la Beirut si am senzatia ca încă nu realizez că se intampla. Am bursa la Lebanese American University, o sa am si un Graduate Assistanship. Am o camera video mica, iritant de mica, un trepied mare si multe idei de reportaje. Mai am un apartament cu doua dormitoare in Ashrafieh, un cartier creştin din nordul Beirutului unde mişună americanii, pe care abia astept sa-l impart din februarie cu Lili, o prietenă care o să-şi facă masterul la American University of Beirut.

Mai am si vreo 10 000 de întrebări despre oraşul ăsta care înseamnă haos. Traficul e un haos. Viaţa oamenilor aici e un haos. Nici ei nu găsesc o ordine în haosul de zi cu zi. Dar nimeni nu+si mai pune problema asta. Curentul electric se întrerupe de câteva ori pe zi si atunci nu funcţionează nici semafoarele. Nici un libanez nu se enervează. Ba fac un mişto crunt pe tema asta. Electricite Du Liban are o firmă care ar trebui să fie luminată seara. Evident că nu e. Ba, mai mult, curentul…