Thursday, August 28, 2008

RĂZBOIUL CA MOD DE VIAŢĂ

Nişte amărâţi din Sudul Libanului s-au trezit azi dimineaţă cu gândul să schimbe lumea. Au pus mâna pe puşcă şi au crezut că fac o gaură în cer. Dar de fapt au găurit un elicopter al armatei libaneze care survola un sat aflat la 20 de kilometri de graniţa cu Israelul. Un soldat mort şi 3 răniţi. Nimeni nu ştie cine a tras. Probabil nu-i vor găsi niciodată.
Dar libanezii sunt furioşi. Au o mare simpatie pentru soldaţi. Au chiar clipuri publicitare în onoarea soldaţilor libanezi. Nu ar fi făcut un mare caz dacă s-ar fi împuşcat Future Movement cu Hezbollahul. Dar soldaţii sunt ai lor, ai tuturor.



Tot azi armata israeliană a survolat probabil a 700-a oară luna asta spaţiul aerian al Libanului. Statistica aparţine UNIFIL, nu libanezilor. Şi totuşi, israelienilor nu li se întâmplă nimic pentru violează acea rezoluţie ONU.

4 comments:

  1. ehe, despre rezolutia ONU 1244 care garanta, saraca, integritate serbiei, ce sa mai zic? ca, la cit au facut-o posta americanii si UE, s-a si saturat de violuri, sarmana. cind era o rezolutie virgina, in 1999, toata lumea credea ca o sa stea neprihanita pina la adinci batrinete. de atunci si pina acum, si-au facut mendrele si poftele cu ea cind americanii, cind albanezii, cind nemtii, cind UE. acum, ca sa faca distractia mai interesanta, poate sa treaca la un lesby show cu rezolutia din Liban, sa mai schimbe peisajul si uniformele. au experienta amindoua cu soldati aliati, inamici, nedecisi, cu ahtisaari, cu hashim thaci, cu bush si cu cliton. se mai consoleaza si ele, ca rezolutiile batjocorite, mai croseteaza, mai maninca un finetti, se mai uita la un "marimar", se simt in siguranta impreuna... hai, soro rezolutie, sa la aratati voi astora cum se face si ei sa se uite, onanisti nenorociti ce sint... in fond, doar o rezolutie stie cu adevarat cum sa violezi cu spor si ce ii place cu adevarat sa ii faci altei rezolutii... hai, liniste, se filmeaza! trageti, domnu' de la CNN?

    ReplyDelete
  2. Cum stii tu sa le zici Ursule. Asa, ca la Vaslui. :P

    ReplyDelete
  3. mai merita spus ca videoclipul este senzational. un pic diferit de "stiu ca poti, fa flotari, umreaza-ti visul, alege cariera militara!"
    cu asa clip, ma inrolam si eu...

    ReplyDelete
  4. Clipul este cu siguranta bestial. Dar si atitudinea libanezilor fata de armata este cu totul diferita. Baietii astia mor pe strazi, sunt atacati in fiecare zi si nu prea au voie sa raspunda cu aceeasi moneda. Sunt tinte si atat. Si stau la fiecare colt de strada, nu intr-o unitate militara unde fac flotari si viseaza sa fie "cool".
    Sunt oameni de sacrificu, carne de tun pentru cateva grupari. Sunt ataca;i nu neaprata de Hezbollah, cum s-ar crede. În nord şi cam face simţită prezenţa Al Qaida. Sunt schimburi de focuri şi atacuri armate în fiecare noapte. Şi ghici cine o încasează?
    Nu stiu daca muzica face totul in clipul asta. Cred ca mai degraba expresia de pe feţele oamenilor.
    Care nu sunt actori. Ştiu din sursă sigura.

    ReplyDelete