Posts

Showing posts from September, 2008

EID AL-FITR

Musulmanii sărbătoresc azi Eid Al Fitr, sfârşitul lunii sfinte a Ramadanului. Ar părea bătut în cuie, dar nu-i deloc aşa. La libanezi şi aici există o dispută. Sărbătoarea nu e în aceeaşi zi pentru toată lumea pentru că nu se înţeleg asupra unui fapt extrem de complicat: când se termina luna lui Ramadan şi când începe Shawwal. Sigur, nu e o problemă de neînţelegeri între suniţi şi şiiţi. E o problemă în sânul fiecărei comunităţi.

Calendarul Islamic e bazat pe mişcările lunii. În locul lunilor de 30 sau 31 de zile din calendarul gregorian heliocentric, lunile bazate pe mişcările lunii au 29 sau 30 de zile. Dacă ciclurile lunare sunt acum previzibile, oamenii noştri nu se înţeleg asupra coordonării între lună şi apusul de soare. Coranul spune să Ramadanul se termină când se vede primul semn al unui nou ciclu lunar, semiluna – care uneori este doar vizibilă pentru câteva ore. Unele comunităţi sunite şi şiite depind exclusiv de observaţie. Aşteată să vadă cu ochii lor semiluna pe cer.
Cum…

JUMA DE AN DE VACANŢĂ

Mâine e Eid al Fitr. Şi ţine trei zile. Frustrant. Trei zile în care în Liban nu prea poţi să faci nimic. Lumea petrece. Totul e închis.

Apoi vine Independence Day pe 22 noiembrie. Apoi Eid al Adha, pe 8-9 decembrie. Apoi e Crăciunul şi Anul nou. Apoi vine Crăciunul Armenesc, urmat de Ashoura, St Maroun's Holiday, Ziua Profetului, Paţtele Catolic, Paştele Ortodox, Ziua Muncii, Sfânta Marie ş multe aletele neoficiale, pe care oamenii le sărbătoresc. Şi dacă se mai întâmplă vreun eveniment politic care ar pune probleme de securitate, cum ar fi alegerile, iar e liber. Şi uite aşa oamenii din Liban trăiesc bine. Economia ar fi zero, se plâng ei mereu. Şi totuşi, viaţa merge înainte. Cum? Doar ei ştiu.

ALT REPORTAJ LA ANTENA3

INTRĂM ÎN RITMUL LIBANULUI: EXPLODĂM DIN NOU

Image
La Beirut se discută despre legea electorală care ar putea să le permită soldaţilor să voteze în alegerile de anul viitor. La Tripoli, în nordul Libanului, nişte soldaţi au fost aruncaţi în aer. Cam aşa zice presa lor. Un autobuz cu 20 de soldaţi a trecut pe lângă un Renault 18, o chestie care arată aproximativ ca o Dacia 1310, şi au sărit în aer. Numărul morţilor este ca de fiecare dată neclar deocamdată. Unii zic că ar fi 6 victime, alţii că doar trei. Nu mai contează. Cert este că Tripoli se transformă încet încet într-un oraş fantomă. Oamenii cam fug de acolo. Din mai luptele n-au mai încetat între suniţii din Bab al Tabbabeh şi Alawiţii din Jabal Mohsen. Armata, ca de obicei, la mijloc. Şi după ce au distrus Nahr el Bared după 15 săptămâni de luptă cu Fatah al Islam anul trecut, băieţii care au mai rămas în viaţă au jurat răzbunare. Altfel nu se poate. Se crede şi se zvoneşte cum se zvoneşte pe la Beirut că aceşti băieţi care au rămas s-ar fi afiliat Al Qaida. Cam de asta se teme…

DOUĂ ZILE LA TYR

Image
Am stat pe Corniche, la etajul 10, de unde marea se vede ca şi cum ar fi la doi metri de tine, de unde vezi Naqoura, unde este baza trupelor ONU, şi muntele după care este Israelul.

Am fost în portul pescăresc, unde pescarii vând alături de peşte şi relicve din Tyrul antic, acum acoperit de mare. Mulţi localnici se scufundă ca să adune comorile. Alţi vânători de relicve mai puţin curajoşi se plimbă după furtună pe plajă, în speranţa că marea agitată a adus la spurafaţă ceva interesant.
Şi-am încercat şi moda locală. Nu pentru multă vreme. M-a ţinut vreo jumătate de oră, timp în care toată lumea s-a uitat lung la mine în souk. Motivul a fost, evident, faptul că purtam pantaloni trei sferturi, deci era vizibil că sunt o turistă sărită de pe fix.

DE CE STĂTEAU CEI 10 000 DE SOLDATI SIRIENI LA GRANITA LIBANEZĂ

Pai iată de ce. 17 morţi. Nu se ştie încă dacă sunt toţi civili. Guvernul sirian asta spune, dar nu se şltie niciodată dacă ceea ce spune guvernul sirian este şi comprelt adevărat. Bomba, cele 200 de kilograme de explozibil, care nu prea arată a 200 de kilograme deloc, a ecplodat în apopiere unei moschei şiite imense. 200 de kilograme ar fi spulberat-o. În apropiere era şi o bază a securităţii. Evident, nimeni nu ştie nimic cu siguranţă, dar toţi îşi dau cu părerea.
Atacatorii ar fi vrut să arunce în aer un şef al Mukhabaratului. Dar guvernul spune că ar fi murit numai civili. Nici nu se ştie de ce a explodat camionul tocmai acolo.
Teoria cu numprul doi este că Assad ar fi fost avertizat să lase mai moale cu băieţii de la graniţă. Atentatul este stil Al Qaida, fără îndoială. Iar în nordulLibanului băieţii sunt destul de bine înfipţi. Assad nu prea îi suportă în coasta lui şi nu i-ar vrea peste graniţa la erl acasă. Aşa că a trimis soldaţii pe granmiţă ca să nu apuce ei să aducă în Siri…

SURORILE ARĂDENCE

Image
Carla(dreapta) şi Andreea.

Pe Andreea am întâlnit-o la biserică la Părintele Tămaş. Îl ajuta cu nişte cântări pentru slujba de sâmbătă, pentru români. O fată măruntă, blondă. A venit în Liban acum 8 ani. Murise mama ei şi ca să nu fie singură pe lume a venit la Carla, sora ei mai mare. Şi aici a rămas. L-a cunoscut pe Toni, un creştin maronit care a văzut-o pe stradă şi a vrut să o ia de nevsta. Ea s-a speriat întâi, a crezut că libanezii ăştia sunt nebuni, dar după o lună s-au luat. Şi sunt fericiţi şi azi.

Au fost alături şi la bine şi la rău. Şi răul în Liban are altă semnificaţie. A auzit în februarie 2005 o bubuitură şi apoi a aflat că murise premierul Rafik Hariri. Apoi au plecat sirienii în martie 2005. S-a bucurat şi ea împreună cu Toni. A fost mare fericire în Liban atunci. Apoi a venit războiul din 2006. N-a dormit Andreea câteva nopţi. Toni i-a spus că în nordul Beirutului nu sunt bombardamente, dar tot se auzeau din Dahieh exploziile. Dar încrederea lui Toni i-a dat şi ei cu…

POVESTE CU UN PREOT ROMÂN

Image
Are doar 29 de ani şi e singur preot român din Liban. Părintele Felician Tămaş e franciscan. Poartă rasa de in gri încinsă cu o funie. Vorbeşte în limba fraceză cu credincioşii, slujeşte în limba franceză, a învăţat acum şi araba. Dar nu poate renunţa la graiul moldovenesc de la Bacău. E în Liban de trei ani şi crede că aici e menit să slujească.

Pe când era copil, părintele Tămaş nu visa nici măcar să se preoţească, dar mite să plece peste Mediterană, într-o ţară zguduită de asasinate politice şi care nu şi-a revenuit încă după războiul civil. Dar parcă nu e aşa de rău în Liban cum zice lumea, spune părintele. “Se sperie lumea degeaba.”

Când a terminat şcoala, voia să se ducă la un liceu în oraş, la Bacău, aşa cum au făcut toţi verii lui. Dar s-a gândit el mai bine să se ducă la un liceu catolic. Se gândea că termină şcoala şi apoi poate să predea teologie. “Eu cred că Providenţa şi Duhul Sfânt lucrează şi m-au insiprat să merg până la urmă la seminar. Sigur că de-a lungul anilor mi-am…

IFTAR ÎN VALEA BEKAA

Image
Doctorul Abdallah e un tip ferchezuit, într-un costum de firmă – nu ştiu care firmă, ca nu i-am verificat eticheta. Stofă în dungi gen Al Capone. Merge alene către vila din mijlocul parcului rezidenţial şi numără la nesfârşit 33 de mărgele de pe obişnuitul şirag pe care arabii îl folosesc de obicei ca să nus e plictisească. Doctorul e pe teritoriul lui şi mârâie ca un leu leneş. E deja 7 şi se grăbeşte către casă. A postit toată ziua. Acum, duminică seara, are oaspeţi.
Toată familia ia cina la el. Cei trei frai ai lui, fără neveste. Şi mai vin doi mari invitaţi, un şef de la serviciul de securitate libaneză şi un fost jurnalist de mare calibru în Liban. Ambii intră cu mercedesurile pe poartă şi îşi ajută soţiile parfumate şi vopsite intens să se dea jos din maşini. Doamna jurnalistului pensionar este o bunicuţă de aproximativ 70 de ani, extrem de elegantă, cu părul vopsit într-un roşu închis. Înţelege, dar nu vrea să vorbească englezeşte. Scapă un bonjur suav. Doamna şefului poliţiei …

PRIMUL REPORTAJ A FOST LA ANTENA3

LA MINE PE BALCON

Image
Photo Christian Silva

ŞI A MAI TRECUT UN AN

Happy birthday to me. O petrecem pe balconul meu de unde se vede juma' de Beirut.

POVESTE CU BOMBE

Noaptea trecută au explodat nişte bombe. Vreo 6. În Corniche al Mazraa, o zonă musulmană, cu populaţşie sunită şi şiită. Se pare că prima a explodat pe la 2 .30 noaptea trecută. Din fericire nu era nimeni pe stradă. Am auzit o explozie noaptea trecută. Evident. Dar doar una.
Nişte dispozitive improvizate, un ala o benzinărie, alta la o rotiserie, una la moscheea Abu Nasser, încă un ala un magazin de dulciuri, dinn nou la rotiserie şi în faţa unei galerii de artă. Pagubele sunt chiar măricele. Nişte maşini şi magazinele din zonele în care au explodat micile bombe.
În zona cu pricina au fost bătăi crunte între sunii şi şiiţi în luna mai. Mâine chipurile ar trebui să aibă loc negocierile la nivel naţional între facţiuni.
Armata patrulează în zonă, evident. O să încercăm să ajungem în locul cu pricina.

POVESTE CU SIRIA

Două batalioane ale forţelor speciale siriene ar fi intrat în Liban în ultimele 48 de ore şi ar fi pe poziţii în 7 sate Alawite din nordul ţării. Aşa scriu site-urile din Israel. Se pare că batalioanele ar fi însoţite şi de unităţi de cercetaşi şi geniu. Dacă ziariştii israelieni ştiu despre ce vorbesc, pentru că se întâmplă deseori să şi exagereze, ar fi prima dată când trupele siriene intra în Liban după retragerea din mai 2005. Excursia sau incursiunea sirienilor- cum vreţi să-i ziceţi – vine chiar când experţii navali ruşi ar trebui să ajungă la Tartus, un port la 40 de kilometri nord de Tripoli. Sursele din diplomaţia franceză şi cea americană, citate de presa din Israel, spun că guvernele de la Paris şi Washington ştiau deja că Bashar al Assad are de gând să întreprindă ceva. Chestiunea e la fel de întortocheată şi alambicată şi tare complicată cum sunt toate lucrurile în Liban. Assad are senzaţia, şi nu e întru totul neplauzibil după părerea israelienilor, că Future Movement şi…

ÎNCEP SĂ MĂ OBIŞNUIESC

Miercuri seara a explodat un om. Libanezii au ridicat din umeri, au văzut o ştire la televizor, s-au gândit că nici măcar nu ştiu cine este persoana asasinată. Au ridicat din umeri sau au dat ochii peste cap, apoi au lecat liniştiţi la serviciu. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Până şi CNN a cam ridicat din umeri. N-a fost cine ştie ce ştire. Un oarecare parlamentar druz.

Sigur, din partea politicieniilor au curs condoleanţele şi jurămintele că "vom face tot ce ne stă în putinţă să trecem peste şi să unim şi să facem şi să dregem". Toţi vor să colaboreze şi să "dialogheze". Şi oamenii de pe stradă, oamenii simpli ştiu că n-o să se schimbe nimic. Îţi răspund sarcastic că e normal să fi avut loc vreun asasinat. Trecuseră deja mai bine de 6 luni, nu?
Ei sunt obişnuiţi. Ţara asta e a cicatricilor şi a rănilor deschise. Un asasinat politic în care moare un consilier anti, pro sau cum-vrea-el-sirian e ca o zgârietură minoră. Nici măcar nu sângerează. Beirutul e plin …

ŞI S-A ÎNTÂMPLAT

Image
Pentru că deja trecuseră câteva luni de când nu mai explodase nici o maşină a unui oficial, noaptea trecută s-a întâmplat şi asta. O socoteală între druzi, probabil. Consilierul principal al liderului druz pro-sirian Talal Arslan a fost aruncat în aer. Băieţii i-au lipit 500 de grame de TNT sub maşină. Vreo 5 sirieni care au avut ghinionul să treacă pe acolo au ajuns la spital.

Băiatul druz care a murit era chipurile persoana care încerca să unifice cele două facţiuni druze. Partidul democratic libanez al lui Arslan, care e prosirian, şi cel al lui Walid Jumblatt, care e un aliat al lui Hariri. Cineva s-a gândit că băieţii ăştia e mai bine să nu facă alianţă şi că trebuie să se bată în continuare pe Muntele Liban. Sigur că acum se vor împuşca din nou. Umblă zvonurile, aşa cum umblă ele prin Liban de obicei, că lucrurile se cam tensionează pe munte şi că ambele tabere au scos puştile din debara. Iar Hezbollahuil se cam bucură. Ba mai trimite şi întăriri. În alegerile de la anul Hezboll…

BEIRUT SWINGERS

Starbucks. Hamra. Una dintre cele mai aglomerate străzi din Beirut. Poate cea mai aglomerată. Cald. Lili vrea să stea pe net wireless. Nu că n-am avea acasă prin cablu. Dar la Starbucks e mai cool. Aşa că intrăm, cerem câte un iced caffe latte şi ne instalăm la subsol, unde e linişte şi aer condiţionat setat la 16 grade. Lili deschide laptopul. Eu mă aşez în fotoliu vis-a-vis şi mă uit ca mâţa în calendar la un ziar în limba arabă. Îmi beau cafeaua liniştită în timp ce amica mea descoperă universul wireless. Când ajung pe la jumătatea cănii, de masa noastră se apropie un tânăr brunet cu părul prins în coadă. Zâmbim amabil. Şi ne întimdem după brichetă să i-o împrumutăm.

"Mă scuzaţi că vă întreb, voi sunteţi împreună?"

Rămânem amndouă cu mâna în aer. Ne uităm una la alta.

"Nu, nu suntem împreună. Adică nu ÎMPREUNĂ. Suntem prietene."

Tânărul cu pricina se uită la Lili. Amica mea are 22 de ani, e roşcată şi are un păr cârlionţat superb.

"M-am uitat aşa la tine şi m…

PE UNDE AM PIERDUT VREMEA

Image
Valea Bekaa însemna pentru mine acasă la Hezbollah. Aşa citisem eu în toate ştirile CNN şi BBC. Duminică am văzut Valea Bekaa. O parte din ea. Zahle, un oraş creştin, Chtaura, cel mai important oraş din Valea Bekaa, aflat la jumătatea drumului dintre Beirut şi Damasc. Valea Bekaa e un loc incredibil, unde pământul e de culoarea ruginii şi unde suflă un vânt uscat şi incandescent dinspre deşertul sirian.

Am plecat din Beirut pe la 3 şi jumătate după-amiază. Doctorul Nabil Outa şi soţia, o doamnă mărunţică, distinsă dar plină de viaţă şi toată numai un zâmbet, m-au ridicat din faţa Spitalului Hotel Dieu de France din Ashrafieh. Cam la 3 minute de unde locuiesc eu. Ne-a luat cam o oră şi jumătate până am traversat munţii. Peisajele sunt spectaculoase. Libanul nu e deloc frumos în sensul sălbatic. Munţii sunt plini de case. Până în vârf. Am trecut de staţiunile de schi unde libanezii şi turiştii din Orientul Mijlociu îşi petrec iernile. N-am avut timp să ne oprim. Doctorul Nabil ne-a arăta…

DISEARĂ, LA OBSERVATOR

Reportajul cu Crucea Roşie Libaneză.

Între timp pregătim reportajul din Valea Bekaa. Postăm când ne întoarcem de la facultate.

O SCURTĂ PAUZĂ, DAR AM REVENIT

Am făcut o pauză de trei zile. Vineri nu s-a întâmplat nimic interesant. Asta înseamnă că încep să mă obişnuiesc cu viaţa la Beirut. Am fost la cumpărături. Am găsit un magazin Zara întins pe trei etaje în care au reuşit să găsesc duă perechi de pantaloni şi o bluză. Care m-au costat toate 100 de dolari. Şi m-am gândit că Plaza România sucks. A lot. Sigur, până am ajuns la magazinul cu pricina, vreo 4 libanezi mi-au dat indicaţii greşite. Un amic mi-a spus că oamenii mai fac glume din astea pe aici. În sfârşit, asta a fost ziua.
Sâmbătă a fost de coşmar. M-am chinuit toată ziua să trimit primul reportaj, sicnron cu sincron, pe FTP la Antenă. Ha. Speranţe deşarte, nervi, laptop maltratat - deşi, săracul, nu are nici o vină. Am instalat Filezilla în cele de urmă. Am renunţat la visul de a trimite fişiere AVI şi am transformat totul în WMV. Calitatea e mai proastă, dar cel puţin astea au mers.
Pe la 4 dimineaţa am plecat la aeroport să-mi iau colega de apartament. Pentru că aici toate avio…

UMBLĂ VORBILI

Doctorul Nabil e un prieten mai vechi. A terminat facultatea de medicină la Iaşi şi vorbeşte româneşte cu un oarecare accent moldovenesc. După cum am aflat mai târziu nu e singurul care a deprins "şî" în loc de "şi"sau "di ci" în loc de "de ce". Dar asta voi vedea duminică după amiază în Valea Bekaa, unde mi-a promis doctorul Nabil că vom face o excursie pentru o filmare.

L-am întâlnit pe doctorul Nabil în noiembrie anul trecut. Tocmai când la Beirut se face iarnă. Adică începe să tune, să plouă şi să fie frig afară, adică 15-20 de grade. Mi-a povestit atunci de asociaţia lui de absolvenţi ai universităţilor din România. Numără cam 1500 de membri. Foşti studenţi în România sunt cam 5000 în tot Libanul, spune el. Dar nu toţi sunt în asociaţie. Sunt mai ales medici ca şi el, dar şi ingineri şi vreo 5 jurnalişti. Se întâlnesc din când în când la cină în timpul Ramadanului. Şi se mai întâlnesc de 1 decembrie. Unii dintre ei sunt miniştri. A fost un …

ASHRAFIEH ŞI TELENOVELELE

M-a trezit dimineaţă un pickamer. De când am venit acum două săptămâni, nişte băieţi se chinuie să renoveze o casă şi geamurile sufrageriei mele dau fix către zona cu lucrările. La 7 dimineaţa încep să urle, să bocănească, să foreze, să spargă pereţi. Când se opresc ei, să ia o scurtă pauză, trece un individ cu o motocicletă.

Am am avut din nou sentimentul neplăcut că nimeni nu a venit să ridice gunoiul. Proprietarul mi-a spus că ar trebui să vină cineva în fiecare zi. Dar cred că dar o singură dată s-a întâmplat să-mi ridice pungile din fata uşii. Clădirea nu are ghenă. Aşa că eu şi ceilalţi 3 locatari ai imobilului lăsăm pe o tavă în faţa uşii pungile cu pricina.

Zona în care locuiesc eu este foarte aproape de piaţa Sassine. Punctul 0 din Ashrafie. Un loc în care găseşti de toate. Unde este, evident, un Starbucks. Un punct extrem de important pentru proprietarii de laptopuri. Tot în Place Sassine am descoperit o cafenea genială. La Chicha, adică narghilea. Am găsit-o într-o seară împr…

APROBĂRI ŞI PERMISIUNI

Gata. Vă anunţ că am albit. Oficial. Azi în birou la domnul ofiţer de presă al Crucii Roşii Libaneze. Un domn pe la 45-50 de ani care arăta ca şi cum s-ar fi plictisit de moarte în fiecare zi în biroul lui.

A făcut copii xerox după toate actele mele, mi-a explicat frumos că va trebui să iau un mic interviu şi unui oficial şi că dacă vreau să filmez cu ambulanţa în Dahieh îmi trebe permisiunea de la Forţele de Securitate. Şi ştim cu toţii ce înseamnă asta. Mai bine ceri permisiunea de la Hezbollah. Sunt mai promţi.

Domnul m-a ţinut în biroul dânsului ca să discutăm despre "proiect". M-a întrebat câţi oamenii lucrează în biroul de corespondeţi (era să pufnesc în râs, dar am avut prezenţa de spirit să zâmbesc doar.)

Concluzia: mă va suna cineva în câteva zile. Când? Dificil de spus. Doar sunt tânără, pot să aştept.

CUM DEVII LUPTĂTOR HEZBOLLAH

Image
Tânărul care îmi povesteşte are 20 de ani. E prietenul unui alt prieten. A dat de gustul cafelei la ibric şi îmi cere să-i mai umplu cana. Are ochii negri, barbă şi poartă în portofel fotografia lui Imad Mughnieh, fostul lider miliar al Hezbollah asasinat la Damasc acum câteva luni.

Unchiul lui e în Rezistenţă de la început. L-a văzut de 10 ori în viaţa lui. Un alt membru al familiei e şi mai scump la vedere. A apărut de doar 2 ori. Ultima dată la nunta fiicei lui, când i-a obligat pe toţi nuntaşii să închidă telefoanele mobile, a stat jumătate de oră, a sărutat mireasa şi dus a fost.

Băiatul n-a fost de la început un adept. Când era mai mic ţinea mai degrabă cu partidul communist. Nu e foarte ataşat de religie. Dar e obligat de părinţi să meargă în fiecare vineri la moschee să-l asculte pe Fadlalah. Se duce, ca să nu intre în conflict cu ai lui. ”Ştii, atunci când nu faci ce spun ai tăi, încearcă mereu să te pedepsească. Nu mai poţi să faci ce vrei. Dar dacă te supui, totul e în regulă…

LIBANEZII SI ACEL FAIMOS "MÂINE" AL LOR

Încep să mă enervez. Încă mai aştept acel extraordinar fax de la Crucea Roşie care să-mi permită să filmez într-o ambulanţă din Dahieh. Cei de la centrul Mreije vor deja să mă adopte. S-au obişnuit cu mine şi vor să merg să-i ajut. Eu, voluntar la Crucea Roşie, în Dahieh! :) E tentant. Numai că nu ştiu cât timp o să-mi lase şcoala pentru asta. Anyway, mai discutăm.
Azi dimineaţă m-a sunat directorul Crucii Roşii Libaneze. Cel mare. Să "discutăm" despre "proiect". Era speriat. Asta pentru că pe faxul pe care l-am trimis de a Bucureşti au apărut din greşeală 2 cameramani. Cool, huh? Şi sunt doar eu cu o cameră mică şi penibilă. Oricum aici nu poţi să te plimbi cu o cameră video sau foto pe unde vrei tu. Mi-a explicat Ahmad, un amic fotoreporter căruia i-am spus că are nevoie de mai multă viaţă în fotografii. S-a ofticat evident.:P