Tuesday, February 24, 2009

REŢETE DIN BUCĂTĂRIA LIBANEZĂ – LA CEREREA TELESPECTATORILOR

Am învăţat să gătesc libanezeşte. Cât de cât, pe ici pe colo. Pobabil din cauza lipsei ingredientelor esenţiale vieţii în România – cârnaţii olteneşti, şunca de Praga, ciorbele de la Iridex (de unde comandă la prânz toată redacţia Antenei), Trenta Pizza şi câteodată KFC.

Păţania mea cu KFC în Liban e uşor tragică. Puiul libanez n-are acelaşi gust ca puiul românesc. Aşa că aici, KFC este un loc gol în care la un moment dat, în urmă cu vreo 4 luni a intrat o blondă. Vânzătorii au schimbat priviri pe jumătate nedumerite, pe jumătate complice. Şi-au făcut din ochi, şi-au zâmbit în colţul gurii şi probabil că şi acum se tăvălesc de râs. Variety Bucket nu e, crispy strips sunt nişte chestii soioase, sosul acela Glenn atât de iubit în România e inexistent. Deci cumpărăturile cu pricina au stat vreo 4 zile în frigider, apoi au venit băieţii care iau gunoiul din faţa uşii o dată la două zile şi le-au cărat înapoi în stradă. Poate au făcut câteva mâţe fericite. Sau poate nu.

Cu pizza ne mai înţelegem în Liban câteodată. Libanezii par obsedaţi de pepperoni. Nu ştiu de ce. Pare să fie o obsesie printre tinerii de fiţe. Dar şunca de Praga, cârnaţii olteneşti, sandvişurile de la Gregory’s… Ah, biscuiţii Bazaconni şi sărăţelele reci de la chioşcul de la Casa Presei...

Deci am învăţat să gătesc cât de cât libanezeşte. Prietenii mei libanezi mi-au lăudat salata tabbouleh. Aia de pătrunjel cu roşii tăiate mărunt-mărunt – de se întrec les grandes madames în cât de mărunt taie menajerlor lor filipineză sau sri-lankeză- şi cu grâu pisat şi multă lămâie. Colegii mei de master s-au declarat mulţumiţi de „menajera” mea.
Am mai învăţat apoi că exista un motiv pentru care hommosul de la cutie cu lămâie nu are acelaşi gust cu cel de la restaurant. Elementul magic, ingredientul secret transmis din generaţie în generaţie de cucoane libaneze este cutia cu Tahina - pasta de susan. Nu încercaţi acasă că n-o să găsiţi tahina libaneză. Nu o exportă. Motivul nu e că n-ar vrea, ci că nu pot. Are un conţinut bateriologic pe care nu-l pot rezolva. Mi-a zis mie un expert în nutriţie şi dietetică în Orientul Mijliociu în timpul unui seminar la care am asistat silită de împrejurarea că a trebuit să scriu un mare reportaj pentru revista universităţii - din ceva tre’ să câştig şi eu banii de pita-bread până mă angajează ONU, nu?
Buuun, deci se pune hommosul din cutia de Chick Peas într-o farfurie adâncă, se adaugă tahina, se amestecă, apoi se pune lămâia cu un praf de usturoi cât să-i dea gust, dar nu să duhnească. Şi cu asa se pare că mă descurc, lumea s-a declarat mulţumită.

Nu m-am băgat încă la plăcintuţe şi „lebanese bilutze” (cum le zice o bună prietenă din Târgu Jiu) cu carne tocată şi muguri de pin. Acestea sunt deja apanajul gospodinei libaneze. Dar voi încerca să fur meseria.

Ză next level, însă, estem ză cheese rolls. Va trebui ceva efort. Deşi există şi colacul de salvare. La vreo 500 de metri de apartamentul meu este un supermarket care se cheamă Le Charcoutier Aoun – nu-i aparţine celebrului general Michel Aoun exislat în Franţa şi care, întors în ţară, s-a aliat cu Hezbollah, ci unui tip care îl simpatizează. Într-unul din rafturi există şi aceste cheese-rolls deja rulate şi congelate, pe care acasă le pui doar în tigaie fără să rişti plângeri de la colegele de apartament precum că “ Ce e asta? Totul se lipeşte!”

Concluzia este că, totuşi, la prânzul cu familia Nassifescu şi o jumătate din familia Ghamloush, cel mai apreciat moment a fost cel al ciorbei de pui a la grec, efectuată cu un pliculeţ de Borş Magic adus cu mult efort cu Turkish Airlines. Şi nişte clătite cu Nutella effectuate la reşou, pentru că la Beirut nu există instalaţie de gaz, iar o tânără singură nu poate cără 4 etaje fără lift o butelie de gaz. Mulţumiri familiei Nassifescu pentru ajutorul acordat la schimbatul recipientului.

2 comments:

  1. un discurs gastronomic copios! am ras o jumatate de ora. am bagat si eu de seama ca printre primele socuri culturale este cel gastronomic. Aici in Franta am cautat zile de-a randul niste branza, pana mi-am dat seama ca desi aici sunt peste 2000 de sortimente de branza, aici nu de produce decat cascaval.

    ReplyDelete
  2. Sper sa nu ma bag ca musca in lapte, insa poate atasez o informatie importanta subiectului tau placut de citit. Exista pasta de susan, care se gaseste si in Mega Image si in Cora, de la firma Darinne. Costa 13 lei borcanul de 454 :) grame. Am facut o salata de vinete (ras asfour) extraordinara cu ea.

    ReplyDelete