Tuesday, August 25, 2009

ACASA LA AMIN MAALOUF





Amin Maalouf e un scriitor libanez care locuieste in Franta. Unul dintre cei mai mari scriitori in viata. Dupa ce am citit "Samarkand", "Scarile Levantului", "Stanca lui Tanios" si "Cruciadele vazute de arabi" m-am gandit ca e cazul sa fac masterul in Liban. So here I am.

Excursia catre Kfaryabda, satul de bastina al lui Amin Maalouf, a fost o idee care ma cam chinuia din februarie, cand am terminat "Stanca lui Tanios", o monografia a satului natal mascata de o poveste cu tradari, emiri si copii din flori. Am tot intrebat in stanga si in dreapta unde e satul cu pricina. Cu greu am reusit sa aflu ca de fapt e undeva dincolo de Bikfaya, pe varf de munte.

Cateva case de piatra, o biserica maronita si cativa barbati care indeasa niste saci intr-un depozit.

"Care e casa lui Amin Maalouf?"

"E aia de peste drum."

In curte nu e nimeni, dar 4 femei si o fetita stau pe fotolii pe terasa si se uita curioase la oaspeti.

"Ea e jurnalista si vrea sa vada casa. Ne primiti?"

"Ahlan. Soyez bienvenus! Vous etes d'ou? Madame est la mere d'Amin. Il n'est pas ici."

Mama si surorile scriitori imi povestesc ca tocmai au scapat de vreo 35 de musafiri, cam toata familia. Un pranz de "ce mai faceti". Doamnele nu mai locuiesc in Liban de prin '85, cand li s-a facut lehamite de razboiul civil si au plecat in Franta. dar sunt de o luna in vacanta si au venit sa vada ce mai face casuta lor cea veche.

Una dintre surori imi povesteste cum armata siriana a pus stapanire pe casa in timpul razboiului civil si au cam distrus mobilierul vechi de vreun secol si jumatate. Si biblioteca a avut de suferit, spune mama. "Au fost multe spargeri, dupa ce Amin a inceput sa scrie. Au fost furate multee carti. acum avem o biblioteca mica mica," povesteste batrana in timp ce imi intinde platoul cu baclava.

E o casa tipica muntilor libanezi. Mare, masiva, din piatra galbuie. Camerele sunt inalte, geamul din living da catre o vale in care se vad stancile priontre care e si cea a lui Tanios. Dar e prea tarziu sa cobori. Soarele deja apune lasand in urma un portocaliu optimist.

"C'est super ler peisage," zice sora roscata si imi arata drumul catre unul dintre balcoanele de la al doilea etaj.

O fetita blonda apare de nicaieri topaind.

"Maman, maman! J'ai dormi ici quand j'avais trois ans!"

"E fiica mea," spune o femeie subtire, cu parul lung, negru. "Eu sunt sora mai mica. De unde sunteti?"

Ii spun cu jena ca sunt romanca. Am dezvoltata jena dupa mai multe discutii care s-au terminat brusc cand mi-am declarat nationalitatea. "Romanian have a bad reputation here!", mi-a declarat convins colegul Marwan de la IT in timp ce imi instala RAR pe computer.
Dar doamna cu parul lung si negru imi zambeste cald. "Sotul meu a mers la scoala la Bucuresti. Vorbeste perfect romaneste."

"Elle est roumaine, maman! Ce faci?", topaie fetita blonda in jurul meu. " Buna ziua!" imi zambeste si incearca sa mai gaseasca un cuvant romanesc. Dar nu-l gaseste si sare la altceva. "Tu parles l'espagnol aussi?"

Imi adun bruma de "si, hablo un poco. Como te llamas?" si simt cum rosesc. Le povestesc de cartile mele, de cum am venit in Liban si cum vreau sa il intalnesc pe Amin Maalouf.

"Pai el e la Paris. Cand vii la Paris, cauta-l. Cand o sa-i povestim de chestia asta n-o sa-i vina sa creada".

Am plecat dupa o jumatate de ora. Amurgea la Kfaryabda, peste casele mari, galbui si peste biserica maronita.

1 comment:

  1. Excelent, felicitari! Spre rusinea mea nu am citit AM, desi am cumparat vreo 4 carti. Nu am fost in dispozitia necesara. Dar o sa citesc, incep cu Scarile Levantului :))

    ReplyDelete