De ce prefer sa merg pe jos

De azi nu mai umblu cu bani la mine. Nu in geanta. Ii pun eventual la ciorap.
Josh a sunat azi la redactie innebunit. Era in plin centrul Beirutului, ziua in amiaza mare. S-a urcat intr-un taxi share a ride unde mai erau inca doi indivizi. La un moment dat unul dintre ei a scos din buzunar un pistol, l-a indreptat spre Josh si i-a spus sa-i dea camera foto si portofelul. Daca nu, il impusca. Baiatul a dat tot ce avea si l-au lasat sa plece.

Zvonul circula de mai multa vreme prin Beirut: ca talharii ar prefera strainii, ca i-ar jefui sub amenintarea armei si i-ar lasa la marginea orasului sa se descruce. Dar tuturor ni s-a parut oarecum incredibil.
Zvonul e, se pare, adevarat. Dar nu in totalitate. Baietii cu pistoalele nu prefera doar straini. Exact aceeasi poveste i s-a intamplat logodnicului unei romance acum trei saptamani. Baiatul e DJ de profesie si se ducea spre casa dupa o seara in care mixase intr-un club central beirutin. S-a urcat intr-un service, unul dintre pasageri a scos arma, i-a pus-o la tampla si i-a cerut banii. Baiatul, libanez, dar trecut prin niste ghetouri din Germania in tineretile fragede, a incercat sa scape cumva, sa-l dezarmeze pe atacator. Dar nici vorba sa poata.
Iata ca armele in LIban nu sunt tinute in dulap doar in eventualitatea unui alt razboi civil.

Comments

Popular posts from this blog

Reteaua iraniana si mostenirea lui Soleimani

The politics of Ashura in Lebanon

Nu ma simt "corespondent de război"