Friday, July 23, 2010

Beduinii

Sunt niste fotografii mai vechi dintr-o excursie a mea in sudul Libanului. Le-am descoperit pe card cand descarcam pozele cu pisici de la Husi.

Oamenii astia isi facsera tabara in apropierea bazei militare spaniole, ca sa mai prinda si ei o Coca Cola, un biscuit de la soldatii mai darnici. Dar ca a devenit deja un obicei pentru echipajele de recuperare ale spaniolilor sa aiba in masini si ceva rezerve de ciocolata, conserve, sucuri, napolitane, biscuiti.

Cand vreo blindata alba cu inscriptia UN cade intr-un sant fiidca soldatii nu sunt obisnuiti cu drumurile libaneze inguste, echipele de recuperare merg sa scoata din mocirla colegii neajutorati. Doar ca in momentul in care masina s-a oprit, pustanii din imagini s-au si catarat pe ea si nu se dau jos pana nu primesc ofrandele obsnuite.

Mamele si tatii nu-i scot din laude pe soldatii spanioli pentru bunatatile de pui la conserva donate comunitatii de beduini saraci. Ei, de fapt, isi castiga existenta, ca orice beduin, din agricultura. Sunt prin tradutie muncitori sezonieri in agricultura. Isi muta corturile prin zonele fertile ale Libanului in cautarea culturilor si a fermierilor care-i angajeaza la camp. Ei s-au stabiliti de vreo doi ani in zona bazei militare si nu au de gand sa plece prea repede. O duc bine.

Despre ei au aflat si misionarii crestini care au vazut ca traiesc in corturi si s-au grabit sa le aduca alimente si teancuri de Biblii. Sigur ca beduinii nu stiu sa citeasca. Si, mai mult, misionarii s-au lamurit cuurand cum stau lucrurile: femeile si copii stau la drum sa prinda masinile straine si sa capete hrana, iar barbatii stau la racoare in corturi si pufaie o narghilea.



Din ciclul „unu mic fugarea un cauciuc”. Nu pe maidan. Pe un camp, langa o tabara a Castilor Albastre

Familia reunita.

Toti vrem la poza.

Cu tricoul cu Mikey.


Ce vrea tanti de la mine?


Cand ochii mei spun tot

Cu mama si tata

Multumiri colegei Nadine care a tradus.

1 comment: