Friday, March 22, 2013

Jurnalul National, locul in care am deschis ochii spre lume


Mi-au dat lacrimile cand am citit ce a scris Alexandra Stoica:

Jurnalul Naţional a fost ani întregi numărul 1, a fost ani întregi cel mai iubit ziar din România, a fost ziarul care a reinventat reportajul în presa românească. A fost ziarul care a făcut caravane prin ţară, care a făcut campanii majore, la care s-au scris texte minunate, la care s-au luat premii de fotografie, care a avut o extraordinară Ediţie de colecţie. A fost ziarul la care oamenii scriau mai mult decât ştiri… care a păstrat sus standardul de calitate, care a făcut cultură, fără să pară că o face. Care a luptat împotriva subculturii cu toate forţele, care a avut Mişcarea de Rezistenţă, care a dat o colecţie de literatură română însoţită de materiale adevărate, despre scriitori şi vieţile lor spuse altfel, a fost ziarul care avea viaţă. Şi în paginile căruia se vedea că textele aveau timp să respire.

La Jurnalul National sunt oamenii care m-au educat ca jurnalist si carora le datorez totul. Carmen Anghel, care m-a luat zarit in ultima banca atunci cand eram doar studenta in practica m-a trimis pe teren la Ministerul Educatiei.

Vlad Petreanu, redactor-sef la acea vreme, care a stat cu mine in redactie sa calculam cat ii costa pe parinti sa umple ghiozdanul copilui care incepe clasa I. (Vlad Petreanu mi-a dat si vreo amenzi de 10% din salariu la Antena3 pentru niste greseli stupide in stiri. Si acum, dupa ani, verific de doua ori un text inainte sa-l public.)

Marina Constantinoiu de la care am invatat ce inseamna sa documentezi o stire externa, ce inseamna sa stai in redactie pana la miezul noptii pentru ca un grup de ceceni a luat zeci de ostatici intr-un teatru din Moscova. A fost unul din momentele in care am realizat ce vreau sa fac in viata. (Iarta-ma, Marina, ca n-am raspuns la mail. N-am stiut ce sa raspund. Si nici acum nu stiu.)

Eugenia Mihalcea, tovarasa mea de hoinareala prin tara in cautare de povesti ascunse ale Romaniei.

Victor Stroe, fotoreporter veteran, care a batut Dobrogea cu mine in cautare de centenari. Am scris atunci doua dintre cele mai frumoase texte din viata mea. Povestea unei batrane de 114 ani

Alex Molovata, care s-a certat cu fiecare reporter, redactor si sef de departament pentru ca voia sa stie in detaliu povestea din articol ca sa aleaga cea mai buna fotografie din fluxurile agentiilor.

Roxana Roseti, zisa si Roxeti, pasiunea ei pentru tot ce inseamna Rusia si toate povestile spuse la capatul holului, la o tigara.

Nea Dan Constantin care avea mereu un titlu cu scanteie in maneca.

Vali Zaschievici, umorul lui fara margini si cuvintele care musteau de ironie in editoriale.

Razvan Belciuganu, sef de departament la Investigatii, care mi-a pus numele langa al lui pe o investigatie jurnalistica.

Loreta Popa, sensibilitatea si pasiunea ei pentru cultura.

Dana Purgaru, concertul Nightwish la care am fost impreuna, motocicletele pentru care avea atunci o pasiune (intre timp a dveenit biciclista) si metalele grele pe care le asculta.

Costin Anghel si Anca Alexe, colegii mei de suferinta de la pagina de Diaspora.

Oana Vataselu, care sunt sigura ca, acolo in Germania unde e acum, pastreaza cu drag aminitrea paginii de Utile si lungile discutii despre viata de la captul holului, la etajul 8, corpul D.

Cu Florina Zainescu in prima caravana a JN, in 2004. Fotografie de Victor Stroe. Motivatia: pe directorul nostru executiv il chema Sorin Stoian, ca pe benzinaria respectiva. Victor spune ca e undeva la Tarnaveni sau Cetatea de Balta.
Carmen Dragomir, aka Pisisor, un reporter superb, proprietar de ceasornicarie, care ma ameninta ca vine in Liban la toamna.

Tutu Condurateanu, care intra in redactia mica - cum o poreclisem noi - si vocea lui care tuna duios "Buna ziua, felelor!"

Marius Tuca, un om care m-a intimidat dintotdeanuna, dar pe care l-am respectat pentru pasiunea pe care a avut-o cand a revenit la JN. Imi amintesc ca o suna si la miezul noptii pe Carmen Anghel ca sa-i comunice ca are o idee pentru editia de colectie.

JN ne-a facut sa cautam povestea, nu stirea. Sa vedem oamenii de dincolo de "cine, ce, unde, cand". Ne-a facut sa ne intrebam "de ce".

Am parasit JN in 2005 pentru Antena3. Dar apoi a trebuit sa plec in lume. Pentru ca asa invatasem la JN: ca sa scrii reportaje cu adevarat trebuie sa pleci in lume, sa vezi oameni, sa le asculti povestile, sa le simti si abia apoi sa le pui pe hartie.

No comments:

Post a Comment