Thursday, July 11, 2013

Bacalaureatul, bata-l vina

photo via schoolbox.com

De cand am terminat liceul n-am auzit decat ce naspa e invatamantul in Romania. Ca nu e structurat, ca elevii memoreaza prea mult, ca manualele sunt prea dense, ca sunt prea putin dense, ca ne trebuie examen de capacitate, ca nu ne trebuie examen de capacitate, ca hai sa reformam, ca hai sa facem, ca hai sa dregem.  
Si-am ajuns sa facem discutii si dezbateri, sa ne lamentam timp de o luna la televizor ca “vai, ce inculti sunt copiii nostri”, ca luam bacalaureatul cu spaga, ca premierul si-a copiat teza de doctorat, ca, de fapt, toata lumea copiaza teza de doctorat in Romania.
Si uite asa ne gandim sa plecam prin lume, pentru ca la inaltele scoli romanesti nu avem loc pentru ca nu avem pile unde trebuie. Si ajungem sa ne dam seama ca am invatat la liceu, chiar in minusculul orasel de provincie de unde ne tragem, mai multe decat stiu absolventii de la universitatile din strainatate. Si ne dam seama ca profesoara noastra de limba romana ne-a obligta sa citim in liceu literatura universala pe care unii absolventi de la universitatile din strainatate nu vor pune mana niciodata. Exemplu? “Razboiul peloponesiac”, de Tucidide. La nivel de master in relatii internationale, am avut colegi care nu au stiut nici macar sa citeasca numele autorului. Si-au terminat masterful fara sa priceapa de ce am studiat timp de trei seminarii aceasta carte veche, cu niste constructii frazale de neinteles in care practic se bateau unii. Noi am invatat despre Atena si Sparta inca din clasa a 5-a. Sigur, nu in termeni de deterrence theory.  Noi stim deja cine e Nicolo Machiavelli in liceu. Ei, altii, abia aud de el la nivel universitar. Invata principiul “Scopul scuza mijloacele” inainte sa stie cine exact l-a pus pe hartie. Noi recitam proverb in limba latina in clasa a 9-a, altii incearca abia sa zica un “bonjour” stalcit la aceeasi varsta.
Dar noi ne plangem ca invatamantul in Romania e varza. Si nu avem incredere in noi insine. Nu ne intereaseaza ce se petrece in jurul nostru, suntem gelosi pe realizarile altora si nu le vedem pe cele din propria noastra gradina.
Si cum nu facem de 20 de ani decat sa ne plangem de tot ce se petrece in Romania, lumea intreaga intelege ca la noi o fi rau. Si nu e chiar asa de rau. Alte tari cu imagine mult mai buna, au problem mult mai mari decat Romania. Strainii care chiar au curiozitatea sa vada Romania, isi dau seama in cateva luni ca noi ne plangem. Mai mult decat atat, ne plangem fara folos, pentru ca suntem prea mandri sa cerem si prea haotici ca sa ne organizam si sa profitam cu adevarat de resursele noastre - naturale, dar mai ales umane.  
Ne plangem ca absolventii nostri nu sunt buni de nimic, asa ca si restul lumii crede ca profesoara de limba franceza care a absolvit la noi e doar demna de un post de menajera, ca inginerul roman e un bun muncitor in constructii sau vanzator de electrocasnice, ca absolventul de stiinte politice e perfect pentru un post de dactilografa.
De cand am plecat de acasa, am invatat un lucru: cand un roman/romanca ajunge functionar intr-o organizatie internationala, cu siguranta e supracalificat pentru functie. Dar nu va fi niciodata indeajuns de bun sa se intoarca in Romania. 

No comments:

Post a Comment