Monday, August 19, 2013

Hezbollahul fata cu bombele siriene

Autostrada care leaga Beirutul de Tyr cu bannerele de rigoare care te invita sa lupti impotriva opresorului. Care opresor? You choose. (Photo Ana Maria Luca)

Daca stai de vorba cu familiile victimelor celor doua atentate care au avut loc in suburbiile de sud ale Beirutului, pleci cu un gust amar. Parca ai mai auzit candva, in copilarie, aceleasi slogane si aceleasi poezii recitate fara suflu: nu ne sperie nimic, vom lupta pana la moarte impotriva imperialismului american si impotriva conspiratiei modiale sioniste, ne vom da viata pe barricade, vom rezista pana la moarte etc. A se observa ca nimeni nu isi da viata pentru Liban, ci pentru Rezistenta Islamica. Un detaliu important, care uneori le scapa si unor libanezi. 

Nici un supporter al Hezbollahului nu va recita vreodata o poezie patriotica in care va spune ca Libanul e patria lui, ca lupta pentru unitatea tarii lui, ca vrea un govern care functioneaza, ca vreo tara democratica etc. Nici vorba. El isi va reconstrui propriul cartier si va lupta impotriva Israelului pana la moarte. Ce anume apara ei e intotdeauna o chestiune vaga.

Mamele din Dahieh sunt precum tovarasele de viata si mamele eroine, precum taranii poeti care preamareau partidul la  televizor cand TVR-ul transmitea Cantarea Romaniei. Niste soldati in valuri negre, care recita fara suflu si fara lacrimi poezia auzita la Al Manar: noua nu ne e frica, noi vom rezista pana la moarte, Israelul e de vina.  
“Dumnezeu stie care ne-o fi soarta, dar nu ne temem de nimic.”
“Cartierul asta a fost distrus de zeci de ori, dar nu ne temem de nimic. Daca il distrug din nou, il vom reconstrui!”

Autostrada care leaga Beirutul de Sudul Libanului este un monument dedicat Rezistentei Islamice. Steaguri galbene cu sloganul “Vom continua sa rezistam, sa luptam impotriva opresorului” au aparut curand dupa ce Hassan Nasrallah a admis implicarea Hezbollahului in conflictul din Syria. Evident, nu aflam cine este anume opresorul. Fiecare intelege ce vrea. Important e ca exista un dusman extern, comun, care ne ameninta. Dar noua, evident, nu ne e frica de nimic.

Rebelii sirieni nu sunt prezentati la televizor drept inamici. Dimpotriva. Sarmanii, sunt niste pioni folositi de conspiratia sionista impotriva lumii arabe. Conspirationistii astia, spionii israelieni ii asmut pe suniti impotriva Iranului si Hezbollahului. Israelul trebuie sa fie implicat in chestia asta cu rebelii sirieni, pentru ca altfel n-avem nicio scuza oficiala sa rezistam revolutiei in Siria. 


Intre timp, o armata de experti occidentali incearca sa-si explice de ce sunt oamenii din Dahieh atat de neinfricati incat sfideaza logica, cum e posibil sa fie atat de indoctrinati, sa nu puna intrebari cu privire la deciziile politice ale Hezbollahului atunci cand le mor copiii in Siria si cand, in orice moment o masina capcana cu 70 dekilograme de explozibil, ar putea sa-i pulverizeze cum a pulverizat aproximativ 30 de oameni saptamana trecuta.

Orice cetatean al Europei de est nascut inainte de 1980 le poate explica. Pentru noi e simplu. Atunci cand ti-e teama ca daca spui un cuvant gresit te toarna vecinul, sotia sau chiar copilul si dispari fara urma in miez de noapte, intrebarile mor. Alegi sa fii spalat pe creier si sa ai o casa, o familie si sa-ti cresti copiii. O bomba plasata in cartierul tau e un risc, e adevarat. Dar sa vorbesti impotriva regimului e moarte sigura. 

No comments:

Post a Comment