Friday, December 5, 2014

Viata in camp deschis

Pana luna trecuta au primit 30 de dolari pe luna de la World Food Programme. Dar ONU nu mai are bani pentru refugiatii sirieni, asa ca de acum incolo se descurca asa acum pot. Nu ca ar fi fost vreodata bani destui pentru ei. Fondurile au acoperit mereu 30-40% din nevoi. In rest, ce-a mai picat: o organizatie islamica, alta Salafista, vreun vecin mai milos. Guvernul libanez ii incurajeaza - nu foarte subtil- sa plece acasa. Dar cum sa trimiti acasa un milion si jumatate de oameni? Care casa?


Corturile au devenit parte din peisajul urban in Valea Bekaa. 


Unii refugiati au avut noroc: si-au instalat corturiel in parcari, pe asfalt deja turnat,

Altii, care au ajuns mai tarziu, s-au instalat in camp deschis.
E decembrie, sunt 10 grade si vantul pisca deja. Dar baietii sunt in tricouri si picioarele goale. Sosete poarta doar fetitele, pentru ca ele sunt mai sensibile si tratamentul cu antibiotice costa. 


La joaca. Baietelul ne-a vazut ducand sacosesle si bidoanele cu apa catre cort si a venit in fuga strigand ca ii e sete.
Frate si sora la joaca. Mama lor, Hanan, lucreaza ca educatoare la o gradinita din sat. Castiga 170 de dolari pe luna. Are diploma de psiholog, si-a luat licenta in 2010 la Aleppo. Tatal e profesor de limba araba. Lucreaza in constructii pentru 130 de dolari pe luna - dar ieri i-a dat pe toti proprietarului terenului pe care si-au pus cortul. Omul le-a cerut chirie. Hanan ar vrea sa se mute intr-o tabara organizata, la un kilometru distanta de cortul lor. Acolo e gratis, n-ar plati chirie, dar trebuie sa-i dea spaga seicului care conduce ONG-ul. 
Pentru ca sunt zile, chiar saptamani, cand nu au nici ce pune pe masa, Hanan si-a facut gradina, unde a plantat niste ceapa, sfecla, trei fire de varza si cateva tulpini de rosii. Ajutoare nu prea vin. Ca toti sefii de ONG-uri din zona tin banii mai mult pentru ei si dau ajutoare numai cunoscutilor.

Mohammad are 12 ani si nu mai simte frigul. N-a facut o baie de doua saptamani. Fratele sau mai mic, Ahmad, nici nu mai baga in seama roiul de muste care i s-a asezat pe pantalonii soiosi. N-au mai fost la scoala de doi ani. 
Cele doua familii care impart cortul traiesc din ajutoarele primite de la UNHCR si din ce mai aduna muncind cu ziua prin sat. In rest, cand raman fara bani, iau de-ale gurii pe datorie de la supermarketul din oras unde sunt acceptate voucherele UNHCR.

Pe fetita cea mica o cheama Suhair. Nu-i plac strainii si plange daca incerci sa o iei in brate. Are obrajii crapati si parul sarmos. "Nu avem apa," explica maica-sa. "Slava Domnului ca nu are mai mult de atat. La medic nici nu se pune problema sa ne ducem. Desi e un ONG care plateste ingrijirile medicale si vaccinurile pentru copiii sub 5 ani, tot ni se cer bani la spital."

No comments:

Post a Comment