Monday, November 16, 2015

De ce noi nu suntem nici Paris, nici Kenya, nici Nigeria, nici Beirut


Via memegenrator.net 

Initial mi-a venit si mie sa schimb negrul de la profilul de pe Facebook si sa-l inlocuiesc cu steagul Libanului sau al Frantei. Si la inceputul anului mi-am schimbat fotografia cu o caricatura din Charlie Hebdo. Si cand 127 de oameni au murit in scoala din Kenya am vrut sa ma indignez. 
Am dat click si pe un retweet: “I can’t wrap my head around this type of violence.” (Nu pot sa inteleg astfel de violenta.”) Si-apoi m-am gandit “de ce adica nu?” De ce adica sa nu incercam sa intelegem de unde vine aceasta violenta, de ce ea exista si de ce loveste atat de des in ultima vreme?  Sa o intelegem pentru ca suntem inconjurati de violenta, pentru ca o trecem din ce in ce mai mult cu vederea pana cand noi suntem cei care sufera. Suntem socati si, pentru ca suntem atat de socati, suntem vulnerabili.  Suntem vulnerabili pentru ca nu ne intereseaza ce se petrece in jurul nostru; pentru ca, daca nu e niciun roman implicat, nu e stire.
Haideti sa incercam sa intelegem pentru ca merita. Cred ne-o datoram noua insine. Atunci cand intelegem stim ce sa cerem guvernelor noastre. Ce s-a intamplat la Paris, ce s-a intamplat la Beirut, ce s-a intamplat sambata la Bagdad (Da, au fost niste atacuri similare celui de la Beirut. Dar atacurile de acolo nici macar cei indignati de faptul ca Beirutul n-a ajuns in buletinele de stiri nu le-au observat.) reprezinta rezultatul unei politici dezorganizate catre Orientul Mijlociu, lipsei de intelegere si al dezinteresului total al opiniei publice pentru aceasta regiune a lumii. Atata timp cat totul se petrece doar in Orientul Mijlociu, pe noi nu ne intereseaza. Daca ne loveste si pe noi, e vina musulmanilor. Deci sa inchidem granitele. Ba, mai mult, sa ne inchidem mintile. 

Ceea ce se intampla in Orientul Mijlociu ii intereseaza pe prea putini in afara acestei regiuni. Ce se intampla in Africa, mai rau, e exclus cu totul din buletinele de stiri. O prietena, jurnalista nascuta si crescuta in Romania, de-a noastra deci, imi povestea ca e foarte usor sa supravietuiasca in Sudul Sudanului, char si ca freelancer. Motivul e ca nu prea sunt multi jurnalisti albi in zona. Ziaristii locali nu se bucura de aceeasi incredere din partea editorilor jurnalelor din vest. De aceea, Africa ramane continental cu zebra si girafe, cu tabere de refugiati immense unde copiii mor de foame. Asta vede publicul vestic din Africa, iar noi, romanii, nu vedem nimic. Poate doar pe vremuri, la Teleenciclopedia.
De aceea noi nu intelegem melanjul de culturi africane. De aceeasi analisti cu pedigree spun la televizor ca gruparea care l-a rapit pe roman in Nigeria era o grupare de apartament. Ce pot sa faca niste africani, ca n-o fi ceva serios!

Desi avem uriase complexe de inferioritate fata de vest, ne consideram albi si suntem solidari doar cand alti albi sufera. Suntem solidari doar cand crestinii sufera. Si dam stiri despre catastrofe si atentate doar cand sunt romani printre victime.

****
Deci hai sa incercam sa intelegem si politica altor locuri. Incercati sa va imaginati: un tip care e platit extrem de bine, un vestic de altfel, crestin de felul lui, e trimis cu avionul dintr-o capitala a unui stat bogat in petrol, din partea unor tipi care nu sunt neaparat guvernul, cu o valiza destinata unei grupari dintr-o tara care nu e foarte bogata in petrol, dar are o mare problema cu terorismul.

Valiza contine un million de dolari. Uneori chiar mai putin, mult mai putin. Pentru ca mujahedinii din Siria sau Irak lupta pentru vreo doua sute de dolari pe luna si un pumn de Captagon. Iar captagonul e usor de facut: iti trebuie doar o masina de facut bomboane. Banii nu vin cu ordinul “aruncati in aer X.” Vin pe ideea “continuati ce faceti, ca noi va sustinem.” Cel putin pentru moment. Pentru ca asa se mentine influenta unui guvern pe teritoriul altui stat: prin proxy.
La randul sau, gruparea, de oricare orientate ar fi ea si oriunde s-ar afla, nu primeste valize din parte aunei singure surse si nu se bazeaza doar pe valize. Valizele vin cand au ele chef, cand bate vantul politic, cand sunt negocieri la Geneva ; baietii din grupare stiu sa faca si contrabanda, mai vand o relicva arheologica pe piata neagra, mai vand niste petrol. Ba, mai mult, impun taxe si colecteaza milioane de dolari. Stiu ca e bine sa-si pastreze o oarecare independenta fata de valize, pentru ca atunci cand statul sponsor nu mai are nevoie de grupare, nu numai ca valiza nu mai vine, dar sunt si bombardati de catre fostul sponsor.

Un stat sponsor, de obicei, finanteaza grupari in mai multe locuri. E ca o piata libera: totul se bazeaza pe raportul dintre cerere si oferta. In razboaiele murdare din Orientul Mijlociu, cele care se petrec in spatele usilor inchise si pe sub masa, orice regim finanteaza cateva grupari incerte pe care le mentine pentru a le folosi ca o forma de presiune atunci cand negociaza cu alte state. De aceea Iranul mentine Hezbollahul si triburile de Houthy in Yemen, Qatarul sustine Fratia Musulmana si, intr-o oarecare masura si Salafismul haraki si Hamasul, Arabia Saudita si Kuweitul trimit bani Salafistilor puritani peste tot in lume. Pentru ca, la un moment dat, le vor folosi din punct de vedere politic, pentru a-si exprima hegemonia si a face parte din procesul de decizie la nivel regional si, daca au noroc, si la nivel mondial.

Asta nu inseamna ca o grupare radicala primeste resusrse din partea aunui singur stat, sau ca politica externa ramane aceeasi; asta nu inseamna ca Iranul nu ar fi putut sprijini Al Qaeda la un moment dat (Al Zarqawi a fost pe acolo prin 2004) sau ca Teheranul n-ar fi lasat Al Qaida in Irak (care a devenit Statul Islamic mai tarziu) sa se desfasoare cand ar fi putut face oricand ceva ca sa inlature amenintarea; nu inseamna ca in Arabia Saudita nu exista curente anti-monarhie chiar in interiorul casei Al-Saud care abia asteapta sa preia puterea; nu inseamna ca, desi declarat pro-American, Qatarul n-ar trimite si el valize ca sa se asigure ca primeste o parte din prajitura; nu inseamna ca toate aceste tari isi mentin aceeasi politica externa la nesfarsit.

In cele din urma, sunt atat de multe sfori si atat de multa lume incearca sa traga toate aceste sfori, incat nu mai au niciun control asupra lor. Gruparile radicale scapa de sub control, se transforma din mici polite de asigurare politica in, iata, Statul Islamic, care isi doreste propria structura statala. Atentie, nu e deloc o structura medievala, asa cum isi imagineaza unii si altii. Statul Islamic e foarte ancorat in modernitate, lucreaza cu instrumente moderne; nu e un stat medieval, e un stat cat se poate de modern, liderii sai inteleg politica externa si comportamentul vestic si sunt capabili sa capitalizeze pe vulnerabilitati de care vestul nici nu-si da seama. Totul din lipsa de intelgere, din dorinta de a-i face pe ei sa traiasca dupa regulile noastre fara ca noi sa stim despre ce e vorba in regulile lor. 

Cred ca e timpul sa incercam sa intelegem ce se intampla in lume. Nu doar pe Facebook. Nu e vorba doar despre victimele atentatelor de la Paris – din lumea “civilizata” adica. E vorba de neputinta noastra cand auzim de 200,000 de oameni care au murit in bombardamente, crucificati, arsi de vii, decaptati si aruncati de pe cladiri in Siria; despre 50,000 de oameni ucisi in South Sudan. Sunt morti despre care toate guvcernele vestice stiu, asa cum stiu cu siguranta si despre calatorii cu valize.
Totul e in regula atata timp cat toate acestea sunt tinute departe de “lumea civilizata.”

“Razboiul lor, nu al nostru” nu mai e deloc o optiune. Traim intr-un sat global. Lumea nu e alcatuita din ghetouri si nici macar suspendarea vizelor Schengen nu poate tine in frau globalizarea.


De fapt, nous ne sommes pas Paris. Nici macar Charlie. Nici macar Beirut. Dar ajungem si noi acolo daca intoarcem spatele lumii care ne inconjoara si nu facem un efort sa intelegem.

Sunt pe Twitter @aml1609. Blogul are pagina si pe Facebook.

No comments:

Post a Comment