Tuesday, July 19, 2016

Diaspora, terorismul si antreprenoriatul politic

Faptul ca avem atentate teroriste inseamna ca suntem in mijlocul unui conflict care are niste cauze, ca sunt catalizatori care duc la violenta, si, fara indoiala, mai vorbim si despre niste antreprenori politici care culeg roadele acestui conflict. 

Nu e o teorie a conspiratiei, e pura teorie a conflictului etnic. Pentru ca asta vedem in fiecare zi in jurul nostru: un conflict etnic dezatruos, pe care unii dintre noi nici macar nu-l constientizeaza, iar altii incearca din rasputeri sa nu-i accepte existenta. Si-ar trebui sa ne oprim inainte sa devina mai violent decat este. Pentru ca toti suntem actori pe harta acestui conflict.




Putina teorie

Studiul conflictelor etnice s-a dezvoltat in ultimii 20 de ani, dupa destramarea Iugoslaviei si razboiul din Bosnia. Conceptul de identitate a generat dezbateri extinse. In general, ideea de etnie presupune un nume comun, o genealogie comuna, o memorie comuna si o viziune colectiva asupra istoriei, elemente comune precum cultura, religia, limba, o legatura cu un teritoriu, un simt al solidaritatii in randul populatiei. Religia a fost dintotdeauna unul dintre elementele importante alte etnicitatii si, implicit, ale conflictului etnic.

Cheia unui conflict etnic este frica. In termeni actuali, frica de musulmanii care ne violeaza femeile in noaptea de Anul Nou, frica de musulmanii teroristi. Atunci cand o comunitate percepe o amenintare din punct de vedere existential din partea altui grup, se izoleaza, refuza sa mai comunice, nu mai exista toleranta, apar mituri si generalizari, grupuri radicale si, la primul incident, fie el fara legatura cu etnia sau religia, izbucnesc violentele.
Ceea ce numeam noi la Beirut conflict etnic postmodern, este o inventie a unor regimuri totalitare care creeaza sau mentin vie frica in cadrul rguurilor etnice din societate pentru a putea guverna in continuare. Asa au fost potentati si sprijiniti si extremistii in Siria. Pentru ca ei reprezentau deja marele si fiorosul lup, au fost lasati sa se organizeze pentru a dovedi ca regimul de la Damasc este sigurul capabil sa mentina securitatea regiunii. In acelasi timp, liderii laici ai revoltei au fost arestati sau ucisi, ceea ce a lasat miscarea intr-o stare de dezorganizare fara sanse de recuperare. Statul Islamic s-a dezvoltat apoi in liniste pe fundalul indiferentei occidentale si a fricii de Islamismul Fratiei Musulmane, care facea parte din opozitia siriana.

Statul Islamic 
Statul Islamic nu a fost pe agenda publica in lumea larga pana cand nu a cucerit Mosulul in 2014. Pana atunci crescuse la adapostul indiferentei.
Un analist german mi-a spus prin 2013 ca Europa nu va face nimic pentru Siria pentru ca este preocupata doar de imigratie. I-am spus ca vom ajunge cat de curand in aceasta faza, ca elefantul din camera era foarte mare, ca refugiatii sirieni erau mult prea mult pentru tarile din regiune, si chiar daca s-ar fi terminat conflictul, tot ar fi trebuit relocalizati fiindca pur si simplu nu mai aveau la ce sa se intoarca. Reconstructia Siriei va lua decenii intregi. Mi-a spus ca e de acord cu mine, dar, dintr-un motiv sau altul, i se parea ca lumea la Bruxelles era surda si muta. Acelasi lucru l-am auzit de la un angajat al grupului ALDE care locuia la Cairo: nimeni nu asculta la Bruxelles de oamenii care erau in teren si care avertizau neincetat ca Siria tinde sa destabilizeze nu doar regiunea, ci si Europa. Situatia politica din Siria trebuia rezolvata pentru ca sute de mii de oameni sa nu treaca Mediterana in barci supra-aglomerate.

Sa ne intoarcem la Europa.

Prin 2000, un tip pe nume Horrowitz scria ca in orice societate in care exista pluralism etnic, orice chestiune politica sau sociala se va negocia pe linii de etnie, de la distributia capitalului pana la distrubutia resurselor si a muncii. Si oricat ar incerca statul sa evite acest lucru, piata isi face propriile reguli. De aceea ajungem sa ne gandim spre exemplu in tarile din vest ca romanii lucreaza in constructii, polonezii sunt instalatori, libanezii comercianti, egiptenii lucreaza in benzinarii și filipinezele sunt menajere. Musulmanii, mai ales cei care provin din nordul Africii, stau in ghetouri si se simt discriminati, marginalizati, nu au acces la educatie si, adesea, ingroasa randurile in inchisori. Sunt priviti drept needucati, si chiar cei din clasa de mijloc se simt dati la o parte de alti tineri din clasa de mijloc a statului in care au emigrat parintii lor. 

Diaspora

In difuzia unui conflict etnic diasporele sunt importante, daca nu chiar esentiale. In literatura de specialitate se vorbeste doar despre diaspora irredenta, cea din jurul granitelor unui stat in care e in desfasurare un conflict etnic violent. Eu am studiat o astfel de diaspora, sunitii din nordul Libanului, care au intrat intr-un conflict cu siitii care oglindea conflictul sirian. Identitatea este un factor decisiv. Diaspora se solidarizeaza imediat cu grupul etnic pe care il percepe ca pe un homeland si dramele traite in tara de resedinta sunt asociate temerilor de grup. Dusmanul perceput in tara de resedinta devine un dusman existential si, prin extensie, un dusman al intregului grup. Cand un jurnalist francez face glume cu Profetul Mohammed, un grup de tineri radicalizati si solidarizati cu o cauza atat de sfanta precum a Statului Isalmic se simt politically empowered cand ataca redactia de unde a provenit gluma.

Sunitii din Europa sunt tot o diaspora. Si in conditiile in care azi traim intr-un sat global - pe Facebook si pe Twitter sau alte retele de socializare, unde interactiunea are loc in timp real și o simplă bârfă se aude instantaneu si in Australia si in Maroc – practic nu mai e cazul sa facem vreo diferenta intre diaspora irredenta si cea de migratie. 
Ele reactioaneaza relativ la fel in cazul unui conflict etnic sau sectar in homelad.  In spatiul virtual, oamenii nu mai sunt rupti de tara/locul de bastina, ci raman permanent in contact. Pe internet, suntem toti egali, indiferent unde locuim. Pe internet, tineri suniti din Franta sunt la fel de conectati la evenimentele din Tunisia sau Siria ca si cand s-ar afla in Orientul Mijlociu. Simt la fel ca si cei de acasa, simt ca apartin aceluiasi grup etnic, percep un dusman, apare o teorie si gasesc un vinovat. Si atunci trebuie sa treaca la actiune ca sa se simta politically empowered.

Radicalizarea si antreprenorii ei

Radicalizarea nu are o legatura directa cu religia. Religia si identitatea sunt conectate, este adevarat. Religia este doar un instrument. Dar procesul de radicalizare nu are la baza religia, ci un context social (discriminare, marginalizare), politic (lipsa unor drepturi politice, nereprezentare politica) sau economic(lipsa locurilor de munca, saracia).

In cazul ascensiunii Islamismului si gruparilor radicale precum Statul Islamic in Europa este vorba despre un antreprenoriat politic sectar. Pe fondul diviziunilor identitare la nivel politic si social si lipsa unui leadership care sa aplaneze acest conflict, antreprenorii de acest gen profita de situatie si isi adapteaza discursul pentru a castiga adepti si a deveni mai puternici din punct de vedere politic. Statul Islamic urmareste o revolutie politica, nu una religioasa. Nu poate sa o gestioneze, insa pana cand gruparea devine indeajuns de puternica in spatiul pe care doreste sa il domine, starneste haos in Europa. Astfel isi atinge doua scopuri: musulmanii sunt asociati cu terorismul si sunt marginalizati, iar marginalizarea duce la radicalizarea celor care se simt pusi la zid de o societate Europeana alba infricosata de terorism. In Europa ne preocupa refugiatii si atentatele teroriste. In Siria, Statul Islamic se dezvolta. 

Ma gasiti pe Twitter la @aml1609.

No comments:

Post a Comment